Maceratia (plamadeala la rece) se foloseste la prepararea extractelor apoase, vinurilor, tincturilor si oteturilor medicinale, deoarece uneori priacipiile active se extrag printr-o sedere mai indelungata a plantelor in contact cu dizolvantul.
Unele plante, ca radacina de nalba, semintele de in, se prepara numai prin macerare cu apa rece, fara a se mai fierbe. In acest caz, radacina de nalba sau semintele de in se lasa in contact cu apa rece timp de o jumatate de ora, apoi se strecoara, iar lichidul se indulceste dupa gust.
Plantele maruntite, ce urmeaza a fi supuse macerarii cu apa, vor fi spalate in prealabil. Maceratiile se prepara numai la temperatura camerei (15-25°C). In general, durata macerarii la care dizolvantul este apa nu trebuie sa depaseasca 6-8 ore de preparatie, deoarece microorganismele gasesc un mediu favorabil dezvoltarii lor. In timpul extragerii se agita din cand in cand. Dupa trecerea timpului indicat, maceratia se strecoara prin tifon sau vata, iar lichidul obtinut se completeaza la cantitatea prescrisa.
Maceratiile apoase se prepara pentru cel mult 24 ore si se pastreaza la rece, in sticle de culoare inchisa.

December 6th, 2009
Autor: Teodor
Categorie: 